La Islaz se păstrează memoria Proclamației de la 1848

Divertisment

Pe Dunăre, la gura de vărsare a Oltului, la 10 kilometri vest de municipiul Turnu Măgurele, într-un decor desprins din poveștile vârstnicilor înțelepți, comuna Islaz păstrează vie amintirea vremurilor de altădată.

Despre comuna cu două sate și aproximativ 5.000 de suflete s-au scris file de istorie, s-au consumat călimări cu cerneală și s-a discutat ani la rând. Centrul comunei te împiedică să treci mai departe fără să înțelegi de ce Islazul a fost cheia cu care s-a deschis ușa către emancipare.

La câțiva pași de primărie, împrejmuit cu gard și înconjurat cu trandafiri, bine întreținut este Monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz realizat în anul 1969. Acesta reprezintă amprenta Proclamației de la Islaz din 9 iunie 1848. La acea dată fruntașii pașoptiști Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Cristian Tell, Nicolae Pleșoianu și Radu Șapcă au prezentat programul revoluționar în fața mulțimii adunate la Islaz. Pentru întoarcerea în timp ne ajută un profesor de istorie ieșit la pensie, Constantin Dima, care nici măcar nu este localnic, dar din 1965 și până în 2007 a învățat generații întregi de elevi din Islaz de ce 9 iunie 1848 a fost o zi cu totul și cu totul specială pentru localitatea lor. 

‘Ca profesor de istorie aș situa Islazul alături de marile capitale europene ale revoluției de la 1848. Chiar dacă este o localitate rurală își merită locul alături de Paris, de Berlin , de Viena, de Pesta și de altele. Cu adevărat Islazul își face loc în istoria nu numai națională, ci și cea eurpeană prin evenimentul acesta de la 1848. Revoluția de la 1848 trebuia să izbucnească la București, la Vâlcea, în Valea Prahovei și aici, la Islaz. De ce? Pentru că aici era un grup de revoluționari puternic, era un nucleu avându-l în frunte pe generalul Cristian Tell, cel care conducea grupul de grăniceri, căpitanul Nicolae Pleșoianu, cel care era comandantul și se numea Roata a Cincea pentru că făcea paza Adunării, preotul Radu Șapcă vestit pentru ideile sale revoluționare și totodată repartizat în zona aceasta, Ștefan Golescu care a venit împreună cu Ion Heliade Rădulescu”, explică profesorul Constantin Dima.

De asemenea, el subliniază și rolul important jucat de preotul Radu Șapcă în mobilizarea mulțimii de oameni de la Islaz, căreia i s-au adresat membrii guvernului provizoriu constituit în acea zi din 1848 în localitatea teleormăneană.

„Grupul de revoluționari strâns la Islaz — Ion Helide Rădulescu, Ștefan Golescu, Cristian Tell și preotul Radu Șapcă au trecut în Ostrovul de sub sat, se numea Ostrovul Mic și aici aveau misiunea de a pregăti desfășurarea revoluției. Între timp un soldat este trimis la preotul Radu Șapcă spunându-i ‘Părinte, ia-ți evanghelia că mireasa este gata’. Mireasa nu era altceva decât izbucnirea revoluției. Preotul Radu Șapcă își dă seama. În dimineața zilei de 9 iunie 1848 grupul de revoluționari a trecut, a ajuns la una din casele mari, patru case erau mai mari, unde pe clădirea aceasta a administrației se afla arborat drapelul revoluției cu deviza Dreptate-Frăție. Dacă este să ne gândim, este o influență a revoluției franceze dacă luăm deviza Dreptate , Egalitate, Fraternitate. Acolo s-au pus bazele primului guvern provizoriu care era format din Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu , preotul Radu Șapcă , generalul Cristian Tell și Nicolae Pleșoianu . Grupul acesta care forma primul guvern provizoriu de la Islaz și care a avut în frunte tricolorul pe care se afla Dreptate-Frăție s-a îndreptat spre locul unde se află acum monumentul ridicat care prezintă evenimentul de la 1848. Mulțimea era adunată pentru că în acel loc trebuia să se sființească zidurile Bisericii Sfinții Trei Ierarhi. Cum la sfințire participă multă lume e clar că și aici era multă lume. Cel care i-a adunat era Popa Radu Șapcă. Aici membrii guvernului provizoriu dau citire programului revoluției care este cunoscut drept Proclamația de la Islaz. Aici s-a dat citire pentru prima dată programului revoluției alcătuit din 21 articole de bază. Cel cu numărul 22 avea misiunea de a se organiza o Adunare Generală care să pună bazele unei Constituții a Țării Românești. Printre altele, să știți că punctele acestea ale Proclamației de la Islaz au fost prezente și în constituțiile viitoare”, spune profesorul de istorie. 

Principiile constituționale incluse atunci în Proclamație sunt valabile și astăzi, cum ar fi independența administrativă și legislativă, alegerea unui domn pentru un mandat de cinci, asemenea președintelui de astăzi, formarea unei armate naționale, libertatea tiparului, introducerea învățământului primar gratuit și obligatoriu și formarea învățământului universitar.

„Cel mai important punct pentru mulțimea de la Islaz a fost punctul 13 al proclamației, care era emanciparea clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire. Adevărul e că mulțimea nu știa ce este emancipare. Cuvintele folosite de Ion Heliade Rădulescu erau cam academice. În schimb, preotul Radu Șapcă de câte ori veneau aceste cuvinte le traduce pe înțelesul mulțimii. Adică ‘țăranii se fac proprietari pe terenurile lor, prin despăgubire’. Punctul 13 a umplut de bucurie mulțimea de la Islaz care secole la rând a luptat pentru acest pământ. În final, grupul de revoluționari pornește spre Caracal. Trebuia să se întâlnească cu generalul Magheru, iar de aici să cuprindă toată Oltenia și să se îndrepte spre București, unde la 11 iunie izbucnește revoluția”, mai povestește Constantin Dima.

Atenția se îndreaptă din nou spre prezent, la oamenii care stau la porți, lângă asfaltul ca în palmă, spre deosebire de ulițele prăfuite ale comunei pe care s-au plimbat pașoptiștii. Și edilul localității, fiu al satului, cunoaște fiecare etapă care a marcat istoria comunei pe care o conduce și ține să împărtășească și el câteva detalii importante ori de câte ori este cazul, pentru ca cei care pun piciorul în Islaz să nu uite niciodată pe unde au trecut. 

„Aducem aminte de Nicolae Bălcescu care a pregătit această proclamație venind în urmă cu câteva luni și pentru a fi sigur că lucrurile se vor desfășura bine. Nu întâmplător Islazul a fost ales ca și loc strategic dat fiind faptul că el era așezat la vârsarea Oltului în Dunăre, nefiind pod în care trupele domnitorului să intervină pentru reprimarea revoluției burghezo-democratice”, spune primarul Ionel Cătălin Geară.

Oricât de importantă este istoria locului, oamenii satului, tineri ori trecuți de prima tinerețe, își aduc aminte cu greu ce anume s-a întâmplat pe 9 iunie în 1848. Unii dau vina pe vârstă, alții pe cele câteva clase care nu i-au ajutat să înțeleagă de ce comuna lor este atât de importantă.

„Nu știu ce sărbătorim pe 9 iunie. Sunt Rusaliile. Atâta știu. În afară de asta nu știu. Poate cei cu carte să știe. Noi suntem de la țară. Noi nici nu știm să vorbim”, mărturisește cu sinceritate și cu tristețe în glas, Ioana Ilie. Dincolo de regretul femeii, Florea Nanian, un alt localnic se arată indignat de uitarea de care dau dovadă cei din jur.

„Aici a fost momentul de pornire al proclamației la Islaz. Pe vremea aceea a fost foarte important. Eu le explic nepoților mei mereu, foarte mult. Cărțile sunt făcute așa cum sunt făcute. Nu înțeleg nimic de acolo. Se pierde tot. Depinde cine vine după noi. Profesorul de istorie de aici încearcă foarte mult, deși nu e de aici să-i învețe pe copii”, a spus Florea Nanian.

Oricât de dureroasă ar fi uitarea unora, paginile cărților vor sta mereu mărturie a faptelor care au schimbat cursul vieții societății de acum un secol și jumătate și istoria poporului român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *