Iulian Rizea, director în cadrul CAS Teleorman, trimis în judecată pentru luare de mită

Social

Iulică Iulian Rizea, la data faptelor director în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Iulică Iulian Rizea, la data faptelor director al Direcţiei relaţii contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Teleorman, pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2014 – 2015, Iulică Iulian Rizea, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane sume de bani şi bunuri care nu i s-ar fi cuvenit, în legătură cu îndeplinirea, respectiv urgentarea îndeplinirii atribuţiunilor sale de serviciu.

„Concret, inculpatul ar fi pretins bunurile respective pentru a aproba încheierea unui act adiţional astfel încât un punct de lucru farmaceutic să poată intra în relaţii contractuale cu CAS Teleorman, încheierea, de către CAS Teleorman, a unui act adiţional cu un medic, prin care acesta solicita modificarea programului de lucru la cabinetul său individual, de la 3 la 6 ore pe zi, şi emiterea unei decizii de eliberare a unui dispozitiv medical (proteză auditivă)”, menţionează anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *