Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman angajeaza in Alexandria si Roșiori de Vede magaziner, sofer, instructor de educație debutant, infirmieră debutant, bucatar, electrician, asistent social debutant, psiholog debutant, asistent medical debutant, magaziner

Jobs

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu sediul în mun. Alexandria, str. Dunării nr.7, jud. Teleorman, cod fiscal 17094026, în conformitate cu prevederile  Hotărârii nr. 1336/2022 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea și completarea unor acte normative organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuție vacante:

– 1 post magaziner (M) la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale pentru copilul cu nevoi speciale Alexandria;

– 1 post șofer I (M/G)  la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale pentru copilul cu nevoi speciale Alexandria;

– 3 posturi instructor de educație debutant (M) la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial a copilului cu nevoi speciale Alexandria din cadrul Complexului de servicii sociale pentru copilul cu nevoi speciale Alexandria;

– 1 post infirmieră debutant (G) la Centrul de tip familial „Alexandra – Violeta”; ap. 16, ap. 30, ap. 39 din cadrul Complexului de servicii sociale pentru copilul cu nevoi speciale Alexandria;

Condiţiile specifice necesare pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea posturilor vacante:

– Pentru postul de magaziner (M):

a) studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat;

b) vechime în muncă: minimum 1 an.

 – Pentru postul de șofer I (M/G):

a) studii medii/generale absolvite cu diploma/certificat;

b) posesor permis de conducere categoria B;

c) Vechime în ocupația de șofer – minim 1 an.

– Pentru posturile instructor de educație debutant (M):

a) studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat;

b) Vechime în specialitate – nu se solicită.

– Pentru postul de infirmieră debutant (G):

a) studii medii/generale absolvite cu diplomă/certificat;

b) Vechime în muncă – nu se solicită.

Concursul constă în 3 etape succesive, respectiv:

           a) selecţia dosarelor de înscriere;

           b) proba scrisă;

           c) interviul.

Concursul se va desfășura la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, mun. Alexandria, str. Dunării nr.7, jud. Teleorman, conform următorului calendar:

  • 30 octombrie 2026 – ora 14:00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 11 noiembrie 2026 – ora 10:00 – proba scrisă;
  • 16 noiembrie 2026 – ora 10:00 proba interviului.

            Pentru a ocupa un post vacant, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale prevăzute la art. 15 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din foduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru

completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin.(1), lit.h).

           În vederea participării la concurs, candidații vor prezenta la Compartimentul resurse umane, un dosar care va conţine următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului anexat pe site;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.                                                                                            

NOTĂ: Copiile după actele menționate la lit.  b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.

            La înscriere, candidații primesc numărul de înscriere al cererii de la registratura D.G.A.S.P.C. Teleorman, număr ce va substitui numele și prenumele la afișarea rezultatelor probelor de concurs.

           Comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

           Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul D.G.A.S.P.C. Teleorman, precum şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de o zi lucrătoare.

           Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

           Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.

           Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

           Pentru proba scrisă şi interviu sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de puncte la fiecare din cele două probe.

          După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

 Pentru postul de magaziner (M):

I. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legături cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice;

Tematica:

CAP. 1 – Dispoziții generale: art.1 – art. 2;

CAP. 2 – Condiții privind angajarea gestionarilor: art. 3 – art. 9;

CAP. 4 – Răspunderi: art. 23 – art. 37;

BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA

 Pentru postul de șofer I (M/G):

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tematica

1.Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare – integral.

2.Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare– integral.

BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA

  Pentru posturile de instructor de educație debutant (M):

  1. LEGEA nr. 272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;

Tematica

 – CAP. III Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi,  Măsura de protecție specială ,,Plasamentul”, SECŢIUNEA a 2-a;

– CAP. VI  Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă;

  • ORDIN nr. 25 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială.

Tematică:

 – Respectarea drepturilor copilului și a eticii profesionale, Strandard 1, Modul VII – Drepturi și etică,

 – Relațiile copiilor cu personalul, Standard 2, Modul VII: Drepturi și etică;

 – Controlul comportamentului, Standard 2, Modulul VIII: Protecția împotriva abuzurilor și neglijării;

 – Recreerea și socializarea, Standard 3, modulul III: Viața cotidiană – Nevoi curente;

 – Pregătire pentru viață independentă – Standard 2, modulul V: Activități specifice/servicii;

 – Relația cu familia și alte persoane apropiate, Standard 4, modulul III: Viața cotidiană – Nevoi curente;

  BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA

 Pentru postul de infirmieră debutant (G):

  1. „Ghidul pentru infirmiere” – Equilibre – i`Enterprise humanitaire
  2. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Tematică

      1. „Ghidul pentru infirmiere” – Equilibre – i`Enterprise humanitaire :

           –  Capitolul 2 – Noțiuni de igienă;

      2. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:

          – Capitolul I – Dispoziţii generale şi definiţii, art. 6;

  – Capitolul VI – Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă, Sectiunea a 3-a Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei art. 94, art. 95.

Pentru relaţii suplimentare, solicitanţii se pot adresa la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman din mun. Alexandria, str. Dunării nr. 7, jud. Teleorman, persoana de contact, secretarul comisiei de concurs, inspector în cadrul Compartimentului resurse umane, telefon 0347880105, interior 16, sau accesând anunțul afișat pe pagina oficială de internet a instituției www.dgaspctr.ro.

DIRECTOR GENERAL

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu sediul în mun. Alexandria, str. Dunării nr.7, jud. Teleorman, cod fiscal 17094026, în conformitate cu prevederile:

– Hotărârii nr. 1336/2022 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

– Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2023 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuție vacante:

– 4 posturi instructor de educație debutant (M), studii medii, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post muncitor calificat I (bucătar), studii medii/generale, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post muncitor calificat I (electrician), studii medii/generale, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post asistent social debutant (S), studii superioare, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post psiholog debutant (S), studii superioare, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post asistent medical debutant (PL) , studii postliceale, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede;

– 1 post magaziner (M) , studii medii, la Centrul teritorial pentru protecția de tip familial Roșiori de Vede.

Condiţii specifice de participare:

            Pentru posturile de instructor de educație debutant:

a) studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat;

b) nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate;

Pentru postul de muncitor calificat I (bucătar):

a) studii medii/generale absolvite cu diplomă/certificat;

b) să dețină certificat de calificare în profesia/ocupația/meseria de bucătar;

c) vechime în profesia/ocupația/meseria de bucătar – minim 1 an;

d) vechime în muncă – minim 6 ani.

Pentru postul de muncitor calificat I (electrician):

a) studii medii/generale absolvite cu diplomă/certificat;

b) să dețină certificat de calificare în profesia/ocupația/meseria de electrician;

c) vechime în profesia/ocupația/meseria de electrician – minim 1 an;

d) vechime în muncă – minim 6 ani.

       Pentru postul de asistent social debutant (S):

a) studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul asistență social, specializarea asistență socială;

b) nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate;

     Pentru postul de psiholog debutant (S):

a) studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul psihologie, specializarea psihologie;

b)  nu se solicită vechime in munca sau în specialitate;

Pentru postul de asistent medical debutant (PL):

a) studii: diploma de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea asistent medical generalist;

b) adeverinta de membru al OAMGMAMR în vederea participarii la concurs

c) nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate;

       Pentru postul de magaziner (M):

a) studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat;

b) vechime în muncă: minim 1 an;

c) cunoștințe operare PC (utilizare Word, Excel, navigare internet).

Concursul constă în 3 etape succesive, respectiv:

           a) selecţia dosarelor de înscriere;

           b) proba scrisă;

           c) interviul.

Concursul se va desfășura la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, mun. Alexandria, str. Dunării nr.7, jud. Teleorman, conform următorului calendar:

  • 30 octombrie 2026 – ora 14:00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 noiembrie 2026 – ora 10:00 – proba scrisă;
  • 13 noiembrie 2026 – ora 10:00 proba interviului.

            Pentru a ocupa un post vacant, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale prevăzute la art. 15 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din foduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru

completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin.(1), lit.h).

 În vederea participării la concurs, candidații vor prezenta la Compartimentul resurse umane, un dosar care va conţine următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului anexat pe site;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.                                                                                            NOTĂ: Copiile după actele menționate la lit.  b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.

            La înscriere, candidații primesc numărul de înscriere al cererii de la registratura D.G.A.S.P.C. Teleorman, număr ce va substitui numele și prenumele la afișarea rezultatelor probelor de concurs.

           Comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

           Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul D.G.A.S.P.C. Teleorman, precum şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de o zi lucrătoare.

           Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

           Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.

           Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

           Pentru proba scrisă şi interviu sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de puncte la fiecare din cele două probe.

          După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

 Pentru postul de instructor de educație debutant:

Bibliografie și tematică

  1. măsura de protecție specială ,,plasamentul” conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  2. Protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, capitolul V, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  3. Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență, capitolul VI, secțiunea a 3-a ,conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  4. Respectarea drepturilor copilului și a eticii profesionale, Strandard 1, Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;
  5. Relațiile copiilor cu personalul Standard 2 – Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;
  6. Controlul comportamentului, Standard 2, modulul VIII – Protecția împotriva abuzurilor și neglijării, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;
  7. Recreerea și socializarea, Standard 3, modulul III – Viața cotidiană –  Nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;
  8. Participare și implicare în viața personală și a comunității, standard 5, modulul III – Viața cotidiană – nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;
  9. Pregătire pentru viață independentă – standard 2, modulul V – Activități specifice/servicii, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;
  10. Relația cu familia și alte persoane apropiate, standard 4, modulul III Viața cotidiană – Nevoi curente conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;

Pentru postul de muncitor calificat I (electrician):

Bibliografie și tematică

  1. Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Cap. II. Domeniu de aplicare;
  3. Cap. IV Obligațiile lucrătorilor.
  4. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  5. Cap. I Dispoziții generale;
  6. Cap. II Obligațiile privind apărarea împotriva incendiilor;
    1. Secțiunea 1 – Obligații generale;
    1. Secțiunea a 6-a – Obligațiile administratorului, conducătorului instituției, utilizatorului și salariatului.
  7.  Ordinul nr. 25/2019, al Ministrului Muncii și Justiției Sociale, privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;
  8. Siguranță și protecție, standard 2 , modulul VI-Mediul fizic de viaţă.

Pentru posturile de muncitor calificat I (bucătar):

Bibliografie și Tematică

  1. Ordinul nr. 25/03.01.2019, privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;
  2. Alimentație, standard 1, modulul III – Viața cotidiană-Nevoi curente
  1. Ordinul nr. 976/16.12.1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor;
  2. Cap. III, Cap. IV Ordinul nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru postul de asistent social debutant:

Bibliografie și Tematică

1. Măsura de protecție specială ,,plasamentul” conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

2. Protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, capitolul V, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

3. Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență, capitolul VI, secțiunea a 3-a, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

4. Respectarea drepturilor copilului și a eticii profesionale, Strandard 1, Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

5. Relațiile copiilor cu personalul Standard 2 – Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

6. Recreerea și socializarea, Standard 3, modulul III – Viața cotidiană –  Nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

7. Participare și implicare în viața personală și a comunității, standard 5, modulul III – Viața cotidiană – nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

8. Pregătire pentru viață independentă – standard 2, modulul V – Activități specifice/servicii, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sisemul de protecție specială;

9. Relația cu familia și alte persoane apropiate, standard 4, modulul III Viața cotidiană – Nevoi curente conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

10. Definirea și clasificarea serviciilor sociale conform Legii 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru postul de magaziner:

Bibliografie și Tematică

1. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, republicată, cu modificările și completărilor ulterioare.

  • Capitolul 3: GARANȚII, respectiv, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13;
  • Capitolul 4: RĂSPUNDERI, respectiv, art. 25, art. 26, art. 27, art. 32 și art. 35

2. Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii:

  • Anexa 1: punctul 1, 2 și 7

Pentru postul de asistent medical debutant:

Bibliografie și Tematică

1. Sănătatea – standard 1. Asistența pentru sănătate și standard 2 – igiena și controlul infecțiilor, modulul IV – Sănătate, conform Ordinului nr. 25/2019, privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

2. Respectarea drepturilor copilului și a eticii profesionale, strandard 1, modulul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului nr. 25/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidential destinate copiilor din sistemul de protecție special

3. Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență, capitolul VI, secțiunea a 3-a, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

4. Relațiile copiilor cu personalul standard 2 – Modulul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului nr. 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

5. Măsura de protecție specială ,,plasamentul”, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

6. Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali – Manual pentru colegiile și școlile postliceale sanitare – Lucreția Titirca (atașată pe site):

– Îngrijirea pacientului cu obezitate – pg. 406;

– Intervenția asistentului medical la pacientul cu toxiinfecție alimentară – pg. 284;

– Pacientii imobilizati in aparat gipsat – pg. 25;

– Educația sanitara pentru prevenirea bolilor psihice – pg. 330;

– Îngrijirea pacienților cu epistaxis – pg. 160.

Pentru postul de psiholog debutant:

Bibliografie și Tematică

1. Măsura de protecție specială ,,plasamentul” conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

2. Protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, capitolul V, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

3. Protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență, capitolul VI, secțiunea a 3-a, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată cu modificările și completările ulterioare;

4. Respectarea drepturilor copilului și a eticii profesionale, Strandard 1, Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

5. Relațiile copiilor cu personalul Standard 2 – Modul VII – Drepturi și etică, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

6. Recreerea și socializarea, Standard 3, modulul III – Viața cotidiană –  Nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

7. Participare și implicare în viața personală și a comunității, standard 5, modulul III – Viața cotidiană – nevoi curente, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

8. Pregătire pentru viață independentă – standard 2, modulul V – Activități specifice/servicii, conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

9. Relația cu familia și alte persoane apropiate, standard 4, modulul III Viața cotidiană – Nevoi curente conform Ordinului 25/2019, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială;

10. Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică –

Standarde referitoare la intimitate și confidențialitate

Pentru relaţii suplimentare, solicitanţii se pot adresa la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman din mun. Alexandria, str. Dunării nr. 7, jud. Teleorman, persoana de contact, secretarul comisiei de concurs, inspector în cadrul Compartimentului resurse umane, telefon 0347880105, interior 16, sau accesând anunțul afișat pe pagina oficială de internet a instituției www.dgaspctr.ro.

DIRECTOR GENERAL

Dragomirescu Florinel

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu sediul în Alexandria, str. Dunării, nr. 7, jud. Teleorman, cod fiscal 17094026, în conformitate cu prevederile:

 – Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2023 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuție vacante pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă:

– 1 post asistent social debutant, studii superioare la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede;

–  1 post psiholog debutant, studii superioare la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede;

– 1 post asistent medical debutant, studii postliceale sanitare la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede;

–  3 posturi instructor de educație debutant, studii medii la Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roșiori de Vede din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede;

– 1 post muncitor calificat IV (bucătar), studii medii/generale laCentrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roșiori de Vede din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede;

Condiţiile specifice necesare pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concurs:

1. Pentru postul de asistent social debutant (S) :

– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul          asitență socială, specializarea asistență socială;

  –  nu se solicită vechime in munca sau în specialitate;

2. Pentru postul de psiholog debutant (S) :

– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul psihologie/ specializarea psihologie;

   –  nu se solicită vechime in munca sau în specialitate;

3. Pentru postul de asistent medical debutant (PL) :

–  studii : diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară în specialitatea asistent medical generalist.;

– adeverință de membru al OAMGMAMR în vederea participării la concurs;

–  nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate.

     4. Pentru posturile de instructor de educație debutant (M) :

– studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat.

– nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate;

 5. Pentru postul de muncitor calificat IV (bucătar) (M/G) :

– studii medii/generale absolvite cu diplomă/certificat;

– să dețină certificat de calificare în profesia/ocupația/meseria de bucătar;

– nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate.

 Concursul constă în 3 etape succesive, respectiv:

           a) selecţia dosarelor de înscriere;

           b) proba scrisă;

           c) interviul.

Concursul se va desfășura la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, municipiul Alexandria, str. Dunării, nr. 7, jud. Teleorman, conform următorului calendar:

  • 29 Octombrie 2026 – ora 16:00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 09 Noiembrie 2026 – ora 10:00 – proba scrisă;
  • 12 Noiembrie 2026 – ora 10:00 proba interviului.

             Pentru a ocupa un post vacant, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale prevăzute la art. 15 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din foduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru

completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin.(1), lit.h).

  În vederea participării la concurs, candidații vor prezenta la Compartimentul Resurse Umane, un dosar care va conţine următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului anexat pe site;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art.1, alin. (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

NOTĂ: Copiile după actele menționate la lit.b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.

            La înscriere, candidații primesc numărul de înscriere al cererii de la registratura D.G.A.S.P.C. Teleorman, număr ce va substitui numele și prenumele la afișarea rezultatelor probelor de concurs.

           Comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.

           Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul D.G.A.S.P.C. Teleorman, precum şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de o zi lucrătoare.

           Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

           Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.

           Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

           Pentru proba scrisă şi interviu sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de puncte la fiecare din cele două probe.

          După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

 Pentru postul de asistent social debutant (S) la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede:

1. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată;

– cu tematica :

            CAP. II Drepturile copilului

            SECŢIUNEA 1: Drepturi şi libertăţi civile

            CAP. III Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor   săi

            SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune

            SECŢIUNEA a 2-a Plasamentul

            SECŢIUNEA a 3-a Plasamentul în regim de urgenţă

            SECŢIUNEA a 4-a Supravegherea specializată

            SECŢIUNEA a 5-a Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

            CAP. VI Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme           de violenţă

            SECŢIUNEA a 3-a Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

2. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;

– cu tematica :

            Capitolul III- Sistemul de servicii sociale

          Secţiunea 1 – Definirea și clasificarea serviciilor sociale

          Secţiunea a 2-a – Beneficiarii și furnizorii de servicii sociale

3. Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare;

– cu tematica:

            Capitolul I Dispoziții generale, definiții și principii – Articolul 3

            Capitolul II Drepturile persoanelor cu handicap – Articolul 6

            Secţiunea a 8-a Asigurarea continuității în măsurile de protecție- Articolul 30
4. ORDIN Nr. 25/2019  din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie speciala; Anexa 1

– cu tematica:

            MODULUL I ACCESAREA SERVICIULUI (Standardele 1 – 2)

STANDARD 1 – ADMITEREA ÎN CENTRUL REZIDENŢIAL    

STANDARD 2 – ÎNCETAREA ÎNGRIJIRII ÎN CENTRUL REZIDENŢIAL
            MODUL II EVALUARE ŞI PLANIFICARE

STANDARD 1 – EVALUAREA COPILULUI

5. ORDIN Nr. 28/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice;

– cu tematica:

            MODULUL I – ACCESAREA SERVICIULUI

            STANDARD 2 – ADMITEREA ÎN CADRUL LOCUINŢEI PROTEJATE

            MODULUL III – FURNIZAREA DE SERVICII, SERVICII ACORDATE

            STANDARD 3 – SERVICII DE INTEGRARE/REINTEGRARE SOCIALĂ

6. ORDIN Nr. 81/2019 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale organizate ca centre maternale – Anexa 3;

– cu tematica :

            MODULUL I ACCESAREA SERVICIULUI (Standardele 1 – 2)

STANDARD 1 ADMITEREA ÎN CENTRUL MATERNAL

STANDARD 2 ÎNCETAREA SERVICIILOR

            MODUL IV ACTIVITĂŢI SPECIFICE/SERVICII

            STANDARD 3 INTEGRARE/REINTEGRARE ÎN FAMILIE ŞI ÎN SOCIETATE

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

Pentru postul de psiholog debutant (S) la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede:

1. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată

-cu tematica :

CAP. II Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1: Drepturi şi libertăţi civile

CAP. III Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

            SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune

            SECŢIUNEA a 2-a Plasamentul

            SECŢIUNEA a 3-a Plasamentul în regim de urgenţă

CAP. VI Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme de violenţă

            SECŢIUNEA a 3-a Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

2. Legea nr. 217 din 22 mai 2003 (*republicată*) pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice

– cu tematica:

CAPITOLUL I- art 4, art 6, art 13, art 14, art 15;

CAPITOLUL III – Servicii sociale pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice: de la art 16 la art 27;

3. Legea nr. 213 din 27 mai 2004 – privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România și NORME METODOLOGICE din 14 iulie 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România

– cu tematica: – Art.4 (Norma Art.9), Art.16, Art.17, Art.20, Art.21, Art.22, Art.24

4. ORDIN Nr. 25/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie speciala; Anexa 1

– cu tematica: MODUL II  EVALUARE ŞI PLANIFICARE

                        STANDARD 1 EVALUAREA COPILULUI

5. ORDIN Nr. 28/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice

– cu tematica: MODULUL III -FURNIZAREA DE SERVICII, SERVICII ACORDATE

                        STANDARD 3 – SERVICII DE INTEGRARE/REINTEGRARE SOCIALĂ

6. ORDIN Nr. 81/2019 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale organizate ca centre maternale – Anexa 3

– cu tematica: MODUL IV ACTIVITĂŢI SPECIFICE/SERVICII

                        STANDARD 3 INTEGRARE/REINTEGRARE ÎN FAMILIE ŞI ÎN SOCIETATE

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

Pentru postul de asistent medical debutant (PL) la Compartimentul de specialitate și administrativ din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede:

1. Legea nr. 272/2004  privind protecţia şi promovarea drepturilor  copilului, cu modificările şi completările ulterioare

– cu tematica: CAPITOLUL II “Drepturile copilului”, SECTIUNEA 3 “Sanatatea si bunastarea copilului”;

2. Manual pentru colegiile si scolile postliceale sanitare – Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali – Lucretia Titirca

– cu tematica:

-Ingrijirea pacientului cu varicela;

-Ingrijirea pacientului cu rujeola;

-Primul ajutor, tratamentul infectiilor intercurente si administrarea medicamentelor

3. Ordinul 25 / 2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip residential destinate copiilor din sistemul de protective speciala

– cu tematica:

MODUL IV – SĂNĂTATE (Standardele 1 – 2)

STANDARD 1 – ASISTENŢA PENTRU SĂNĂTATE

STANDARD 2 – IGIENA ŞI CONTROLUL INFECŢIILOR

BIBLIOGRAFIA/TEMATICA

Pentru posturile de instructor de educație debutant (M) la Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Rosiori de Vede din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede:

1. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată;

– cu tematica:

CAP. III Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

SECŢIUNEA 1 – Dispoziţii comune

SECŢIUNEA a 2-a – Plasamentul

SECŢIUNEA a 3-a – Plasamentul în regim de urgenţă

   CAP. VI Protecţia copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi a oricărei forme          de violenţă

SECŢIUNEA a 3-a – Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

2. ORDIN Nr. 25/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie speciala;

– cu tematica:

MODUL V ACTIVITĂŢI SPECIFICE/SERVICII

            STANDARD 2 PREGĂTIRE PENTRU VIAŢĂ INDEPENDENTĂ

MODULUL VI MEDIUL FIZIC DE VIAŢĂ

            STANDARD 1 ACCESIBILITATE ŞI CONFORT

MODULUL VII DREPTURI SI ETICA

          STANDARD 1 RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI ŞI A ETICII PROFESIONALE

MODUL VIII – PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ŞI NEGLIJĂRII

            STANDARD 2 – CONTROLUL COMPORTAMENTULUI

BILIOGRAFIA/TEMATICA

Pentru postul de muncitor calificat IV (bucătar) (M/G) la Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roșiori de Vede din cadrul Complexului de servicii sociale Roșiori de Vede:

1. ORDIN Nr. 25/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip rezidenţial destinate copiilor din sistemul de protecţie speciala

   – cu tematica: MODULUL III VIAŢA COTIDIANĂ – NEVOI CURENTE

   STANDARD 1 – ALIMENTATIE

2. ORDINUL 976 / 16 Decembrie 1998 pentru aprobarea Normelor de igiena privind productia, prelucrarea, depozitarea, pastrarea, transportul si desfacerea alimentelor

            – cu tematica: Capitolul III și Capitolul IV

Pentru relaţii suplimentare, solicitanţii se pot adresa la sediul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman din mun. Alexandria, str. Dunării, nr. 7, jud. Teleorman, persoana de contact, secretarul comisiei de concurs, inspector în cadrul Compartimentului Resurse Umane, telefon 0347/880105 interior 16, sau accesând anunțul afișat pe pagina oficială de internet  a instituției www.dgaspctr.ro.

DIRECTOR GENERAL

Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laAlexandria.ro și în grupul de Facebook la Alexandria.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook., Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .